Povestea Zapezii




Pe un taram  al intunericului, intr-o tara in care nu ningea, oamenii negrii isi traiau zilele. Pe acele meleaguri totul era negru; lacrimile le erau atat de intunecate si de triste incat o singura lacrima cazuta pe pamant roditor ar duce la la pierirea frumusetii  naturii.
Strangeau in tacere carbunele de pe camp cand intr-o zi sosi pe taramul intunecat un calator ce avea sa vesteasca nasterea unui copil din flori. Oamenii negrii si tristi l-au alungat amenintandu-l cu moartea  deoarece nu voiau sa creada in spusele calatorului. Trecu o noapte si ceva , cand, in tara in care nici in gandurile oamenilor nu ningea, veni pe lume copilul vestit. Era frumos, ca un vis, de nimeni povestit sau scris. Atat de bland incat ti se parea ca ochii lui imensi puteau vindeca de tristete pe oricine. Pe masura ce crestea, copilul era din ce in ce mai convins ca undeva in lume exista un loc diferit fata de taramul unde traia. Credea cu inversunare ca exista ceva atat de minunat si frumos si luminat, caci altfel nu isi explica de ce el era alb si luminos iar restul oamenilor negrii si intunecati.
Strabatu ani de zile intregul taram, a trecut prin frig si foc, a trudit in campul de carbune si, spre mirarea tuturor nimic din ce atincea nu il innegrea, nici iarba neagra, nici zgura, nici cenusa. Locuitorii zonei il urmareau cu ura pe oriunde mergea, din pricina lor nu putea zabovi prea mult intr-un singur loc. Pornise intr-o calatorie vesnica a ceva ce nimeni nu mai vazuse si, la un moment dat, pana si tanarul calator incepuse a nu mai crede in lumea cea minunata la care visa. Isi pusese straie negre pline de cenusa, muncea alaturi de oamenii negrii si tristi, se alaturase lor..se resemnase sa traiasca o viata neagra si intunecata dar el nu era nici pe departe la fel ca ceilalti. A incetat sa isi spuna povestile despre tara la care nimeni nu visa, iar oamenii au incetat sa-l mai asculte. Dorul si dorinta de a vedea lumea cea noua, de a cunoaste lumina si zapada mocneau sub cenusi. Paznici negrii interzisera orice povestire despre lumina, iar copilul luminos care crescuse era acum un tanar ferit de lume si tacut.
Intr-o buna zi, la curtea imparatului intunericului ajunsese vestea ca exista un tanar luminos care nu traieste printre oamenii de rand si care, orice lucru ar fi facut, nu s-a asemuit niciodata poporului. La aflarea acestor vesti imparatul dadu porunca sa-i fie adus tanarul de nea in fata ochilor. Paznicii negrii cautara in intregul taram pana cand, intr-o seara neagra si posomorata, dar oarecum diferita fata de celelalte seri, linistita, cand oamenii deja se retrasesera la casele lor mult mai devreme ca de obicei, paznicii intrara intr-o cabanuta simpla, de lemn si-l gasira pe tanarul fecior. L-au prins pe visatorul de zapezi, l-au inlantuit, departe de lumina pana a fost dus in fata imparatului Intuneric.
In acea noapte de iarna si frig, a fost judecat si condamnat sa nu mai poarte haina, sa nu aiba drept la adapost, la un pat, sa nu mai aiba dreptul la a visa si sa fie ars de viu.
Tanarul speriat si nedumerit ceru indurare imparatului, nestiind de ce i se aduc atatea acuzatii cand el nu se facuse vinovat de nimic. Imparatul insa, nu arata nici un gram de compatimire fata de bietul tanar si-l intamnita pana in momentul judecatii.
In aceeasi noapte, cand batu ceasul 12 noaptea fusese ars de viu. Dar mare le-a fost mirarea cand s-au dus in temnita sa-l vada si au gasit doar o mana de zapada. Iar ca prin minune, intregul taram al intunericului fusese dintr-o data patruns de o lumina care cadea din cer. Mii de luminite reci si albe cadeau peste carbunii negrii, incet incet acoperindu-i cu o patura pufoasa de nea. Oamenii au iesit in strada sa vada minunea, iar pe masura ce ieseau ca prin farmec se albeau iar cenusa neagra se transorma in pulberea alba a zapezii. Murmurul colindelor se auzea tot mai tare si mai clar, iar taramul intunericului dintr-o data se transforma intr-un taram al luminii si al veseliei. Baiatul de nea nu fusese intamnitat ci eliberat de sub dominarea intunericului si lasat sa lumineze intregul taram. Acea zi se sarbatoreste si astazi in taramul magic si daca vei crede cu adevatat in puterea tanarului luminat, se spune ca de indata stelute albe ne nea vor incepe sa cada.



Título: Povestea Zapezii/El cuento de la nieve
Autoras: Irina Balu y Laura Orha

Sinopsis:
“Povestea Zapezii” es un cuento infantil que presenta la historia de un niño que nace en un mundo fantástico. Es un niño que no se puede adaptar al mundo oscuro en que nació simplemente porque es diferente a los demás. A final del cuento se transforma en un copito de nieve.
Objetivo:
-Ampliar la imaginación de los niños y al mismo tiempo desarrollar la importancia de la fantasía en la sus vidas, sin exageraciones y teniendo claro que los cuentos fantásticos no representan la vida real.
-Hacer entenderlos que lo que no existe y es imposible en la vida real sí que se puede lograr a través de los cuentos.
-Explicarles las características de un cuento fantástico, para que se quedan con un concepto claro de que no así apareció la nieve.

Público: niños de 4-7años
Metodología:
Como es dirigido a niños de 4 a 7 años el cuento será leído en clase por un profesor y bajo la supervisión de  los docentes, los niños tendrán que cumplir los siguientes objetivos:
-Que cuente cada uno de los niños que le recuerda la nieve (por ejemplo que a un niño le recuerda la llegada de la Navidad, al otro que se hacen muñecos de nieve en el patio del Colegio, al otro que hacen pelotitas de nieve tirándolas uno al otro, al otro que los papás lo suelen pasear con el trineo, etc.).
-Dibujar un paisaje, una imagen que sea relacionada con la nieve (la creatividad es libre).
-Antes de las vacaciones de Navidad, que se haga un mini espectáculo, en donde los niños serán disfrazados en blanco, representando la nieve, cantando villancicos y explicar el dibujo realizado en clase.